Ce înseamnă pentru mine 1 decembrie
1 Decembrie este ziua naţională a românilor.
La această dată, la 1918 , după ani grei de război, românii care au trăit în afara statului naţional unitar sub dominaţia austro-ungară îşi doreau să se unească cu patria mamă. Moldova era unită cu Ţara Românească încă din 24 ianuarie 1859. Românii au reuşit să-şi împlinească visul de veacuri. La 1 decembrie 1918 s-au unit cu ţara: Transilvania, Banatul,Crişana şi Maramureşul. Sub acelaşi nume de România s-au regăsit în felul acesta pentru prima dată în istoria neamului toate provinciile istorice româneşti. Datei de 1 decembrie 1918 i-au premers evenimentele similare de la Chişinău şi Cernăuţi. Acestea i-au adus pe românii basarabeni si bucovineni în interiorul graniţelor României.
Azi, în preajma zilei de 1 decembrie ne bucurăm de o Românie liberă, patrie a numeroase naţionalităţi. Dacă în urmă cu 90 de ani strămoşii noştri luptau pentru o ţară mai bună, azi, noi le suntem recunoscători .
Din păcate, în vremurile noastre, pentru mulţi ziua de 1 decembrie este o zi obișnuită. Televiziunea însă ne reaminteşte tuturor însemnătatea acestei zile prin prezentarea frumoaselor parade care străbat Alba Iulia îmbrăcată în straie de sărbătoare.
Daca azi grija oamenilor este înavuţirea, avansarea pe scara socială, la 1918 lucrurile se prezentau altfel. Atunci toţi românii luptau pentru Unire:
“În dimineaţa zilei de 1 decembrie 1918-relatau martorii oculari- zi de iarnă,deşi cădeau fulgi de zăpadă,oraşul Alba Iulia de la gară până în vârful cetăţii era tixit de mulţime. Soseau mereu trenuri încărcate cu ţărani şi şoselele erau împânzite de căruţe,călăreţi şi pietoni” .
Această descriere am descoperit-o în cartea ” De la statul geto-dac la statul român unitar” publicată la 1983 de istoricii Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu.
Probabil vă întrebaţi ce m-a făcut să răsfoiesc o carte cu peste 720 de pagini. Am căutat răspunsuri la câteva întrebări. Printre ele şi cea privind istoria propriei mele familii. Bunicii mei provin din aceeaşi regiune în care m-am născut şi trăiesc şi eu. Acum câteva cuvinte despre mine: sunt Aida Farkaş, elevă în clasa a XI-a la liceu “Jozef Gregor Tajovsky” din Nădlac. Sunt eleva unei şcoli în care funcţionează trei secţii determinate de limba maternă a elevilor. Majoritatea elevilor frecventează secţia română. Secţia slovacă absoarbe aproximativ 30% din populaţia şcolară. Copiii de etnie maghiară, fiind puţini la număr, pot învăţa în limba lor maternă doar la grădiniţă şi în clasele primare.
Sunt de etnie rromă. Limbă maternă am învăţat-o în familie.Prin vecini paralel cu româna am învăţat din mers şi limba slovacă. Acum când la liceu studiez şi două limbi de circulaţie internațională, engleza şi germana, mă întreb pe când oare copiii de etnia mea vor învăţa la Nădlac şi limba lor maternă. În acest context am răsfoit pomenita carte.
Apropiindu-se cea de-a 90-a aniversare a Marii Uniri de la 1918, mi-am pus întrebarea ce semnificaţie are evenimentul de la 1 decembrie 1918 pentru mine, pentru familia mea şi pentru localitatea în care trăiesc.
Eu locuiesc în oraşul Nadlac, aflat în judeţul Arad, România la graniţa cu Ungaria. Prima menţiune documentară a acestei aşezări, datează din anul 1192, sub denumirea de Noglok. În anul 1313 apare pomenit în testamentul lăsat de Egyed de Monoszlo. În 1474 regele Matei daruieşte moşia Nădlac, familiei Jaksici, feudali sârbi.
La 1555 se instaurează pentru un timp îndelungat stăpânirea turcă. În 1752 aşezarea este ridicată la rang de oraş.
Azi Nădlacul reprezintă poarta de vest a României. Are o populaţie de 8.154 locuitori din care aproximativ o jumătate este de origine slovacă, ceea ce face din Nădlac cea mai mare comunitate slovacă de pe teritoriul României.
Slovacii au venit la Nădlac din localităţile ungureşti Tótkomlós, Békéscsaba, Szarvas şi din Slovacia propriu-zisă, începând cu anul 1802. În micul nostru oraş trăiesc armonios si alte naţionalităţi precum: maghiari, rromi, germani, ucrainieni, sarbi, bulgari şi ruşi. Populaţia Nădlacului număra în anul 2002, 8.154 locuitori, dintre care slovaci 47,64%, români 44,50%, maghiari 3,55%, rromi/ţigani 2,53%, germani 0,40% , alţii 1,74%.
La 1 Decembrie 1918, o delegaţie nădlăcană participă la Marea Adunare Naţională din Alba Iulia, Nădlacul unindu-se cu România.
Continuând să răsfoiesc cartea am încercat să înţeleg dacă animaţia populaţiei române era motivată. În Declaraţia de Unire cu Ţara adoptată de marea Adunare Naţională de la Alba Iulia pe care am gasit-o publicată în întregime se regăsesc aceste răspunsuri.
În primul articol aflăm că Adunarea a decretat unirea românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş şi a tuturor acestor teritorii cu România.
Cu privire la teritoriile sus-indicate, Adunarea Naţională a proclamat autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei, care a fost aleasă pe baza votului universal.
Adunarea naţională proclama ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român următoarele: deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare, fiecare popor se va întruni, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
Toate aceste prevederi reprezentau libertăţi ale naţionalităţilor. Ele erau completate prin deplina libertate conesională pentru toate confesiunile din stat, ceea ce în fond consfinţea atât deplina egalitate a minorităţilor cu majoritarii, precum şi dreptul acestora de a-şi desemna prin votul universal direct egal şi secret reprezentanţi în consiliile comunale, judeţene precum şi în parlament. Libertăţile enunţate de Declaraţia de la Alba Iulia s-au regăsit apoi în constituţia şi legislaţia României. Acest cadru democratic a permis menţinerea identităţii bunicilor şi părinţilor mei şi ai celorlalţi colegi ai mei.
În acelaşi spirit de egalitate şi prietenie trăim şi azi la 2008.
Suntem 28 de elevi în clasa a XI-a A, secţia română, cu profilul matematică-informatică. Majoritatea ne cunoaştem încă din anii grădiniţei. Ne ştim cu toţii. Diferenţele le putem exprima numeric. După naţionalitate 22 dintre colegi sunt români, 4 sunt slovaci iar 2 suntem de etnie rromă. Din punct de vedere religios 21 sunt ortodocşi, 4 luterani şi 3 penticostali.
Aceste diferenţe nu constituie însă nici un fel de piedică în calea prieteniei noastre. Uniţi la bine şi la rău, noi continuăm o tradiţie de cunoaştere reciprocă, de respect faţă de cei care prin religie sau etnie se deosebesc de noi. Ba mai mult ne împărtăşim valorile cele mai reprezentative ale etniilor noastre, astfel : ne place muzica ţiganească, învăţăm româneşte şi adorăm mâncărurile slovăceşti.
Tradiţiile ni le păstrăm însă cu respect, aş putea spune cu sfinţenie. Acest fapt se regăseşte în funcţionarea simultană a patru ansambluri de dansuri. Dacă luăm în considerare şi evoluţia grupei maghiare de la grădiniţă am putea spune că sunt cinci. Ansamblul Junii Nădlacului se străduie să conserve dansul, cântecul şi portul românesc. Colegii noştri slovaci evoluează în cadrul ansamblului folcloric Salaşan. Al treilea ansamblu este cel al elevilor rromi. Deşi mai puţini la număr, cei cu rădăcinile nemţeşti s-au constituit într-un ansamblu de dansatori ai valsului şi polcăi.
Se cuvine să le mulţumim celor care au militat pentru realizarea Unirii, mai ales că România rezultată din actul de la 1 decembrie 1918 a permis conservarea etnicităţii şi a tradiţiilor tuturor cetăţenilor săi asigurând astfel diversitatea ca o şansă în plus în cadrul Uniunii Europene, o şansă în plus în prezentul fiecăruia dintre noi, o şansă în plus pentru viitor.
Trecutul şi prezentul au permis tuturor locuitorilor României să viseze şi să se manifeste în limba lor maternă.
Sunt convinsă că şi noua realitate europeană va asigura un cadru similar.
Eseu realizat de: Farkaş Aida,
Elevă în clasa a XI-a
Grupul Şcolar „Jozef Gregor Tajovsky”, Nădlac, jud. Arad
Afis facut de elevul Drienovsky Mihai
Grupul Şcolar „Jozef Gregor Tajovsky”, Nădlac, jud. Arad
CRONICILE
- Strada mea poartă numele bunicului dumneavoastră, – spune profesoara de muzică.
- Ştiu asta, mi-a spus părintele…
Redăm un fragment dintr-o discuţie cu Uroš Boor, nepotul lui Ľudovít Augustín Boor. Ľudovít Augustín Boor (1855-1924) a fost preot slovac luteran la Nădlac în perioada 1895-1924. Este o personalitate complexă.[1] Preot şi om politic deopotrivă, personalitate care a marcat timp de aproape trei decenii istoria locală, dar şi cea zonală, europeană.
Ľudovít Boor, pe lângă faptul că a militat pentru ca Nădlacul să fie alipit la România Mare, are şi meritul în ceea ce priveşte construirea de noi şcoli în localitate. Alături de acestea se plasează şi construcţia reprezentativă a hotelului Slovák(Slovacul), azi Grupul Şcolar Jozef Gregor Tajovský.
În anul 1919 devine senator în primul parlament al României Mari.
1 Decembrie 1918. Aceasta este denumirea a multor străzi în aşezările ţării, de asemenea, unele universităţi poartă acest nume. Exemplul cel mai elocvent care ne vine în minte la această dată aniversară îl constituie Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Şi cum, nu întâmplător, toate se leagă, Grupul Şcolar Jozef Gregor Tajovský din Nădlac se găseşte pe Piaţa Unirii.
Din documente aflăm că şi nădlăcanii au participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
Delegaţia era formată din români şi un sârb. În acea perioadă slovacii erau preocupaţi de viitoarele frontiere ale ţării, de faptul vital, legat de întrebarea unde se va situa localitatea lor în viitor.
Menţionăm existenţa a trei tendinţe, şi anume: ţinutul Nădlacului să fie inclus în România, Iugoslavia, sau Ungaria.
Rezultatul trasării, delimitării hotarului de vest al României se datorează în mare măsură şi personalităţii lui Boor.
Cronicile dezvăluie prin text şi chiar de multe ori şi prin citirea printre rânduri istoria ţării, a regiunii şi a localităţii. Specialiştii dezvăluie informaţii, interpretează şi prelucrează datele. Meşteşugul lor poate fi întregit de tablouri de epocă, de poveştile unor fotografii. Cronicile conţin însă şi destule întâmplări învăluite în taine, precum marile biblioteci ale lumii.
Cronicile vii sunt uneori participanţii la cele două războaie şi la alte evenimente, unii oameni simpli cu darul de a povesti crâmpeie din viaţa lor deloc uşoară, persoane care altfel ar trece în nefiinţă neobservate.
Cronicile vii… De mai multe ori am regretat că nu am înregistrat câţiva naratori extraordinari. „Cronicile vii” uneori au plecat fără ca noi să păstrăm tezaurul evenimentelor la care au fost părtaşi, şi – de ce nu – fără să consemnăm trăirile şi punctele lor de vedere.
În imaginile de la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918 observăm, cu emoţie şi respect, entuziasmul participanţilor care au venit din toate colţurile ţării. La Alba Iulia au ajuns cu diverse mijloace de transport, fiecare cum a putut, aducând cu ei o mare speranţă. Răsfoim cronicile şi simţim că predecesorii noştri, inclusiv cei care au ajuns senatori, reuşeau să devină conştiinţa neamului. Folosim sintagma ca să-l parafrazăm pe Alexander Dubček…
Excurs în istoria omenirii în limba slovacă există de câţiva ani la biblioteca şcolii noastre. Enciclopedia lumii în limba română o însoţeşte.
Recent am înregistrat şi titlul Cronicile din Narnia…
Fie ca în viitor să se poată înscrie în cronici evenimente demne de laudă.
Bibliotecar,
Ana Motyovszki
Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie 2008, elevii Aida Farcaş şi Mihai Drienovsky din şcoala noastră au elaborat un eseu şi un afiş, destinat celei de-a 90-a aniversări a Marii Uniri.
Au beneficiat de bibliografia existentă în biblioteca şcolară şi la C.D.I.
[1] Vezi capitolul Osobnosti našich dejín II.- Personalităţile istoriei noastre II. In: Pavel Husárik: Dejiny a tradície Slovákov v Rumunsku, Kniha druhá, Vydavateľstvo Ivana Krasku, Nadlak 2005, s. 57-60, 132. – Pavel Husárik: Istoria şi tradiţiile slovacilor din România, Cartea II., Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2005, p. 57-60, 132.
Completat sub: Proiect "Alba Iulia - Oraşul unirii"
