Sărbătoarea Cărții și a prietenilor ei la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud

Sărbătoarea Cărții și a prietenilor ei la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud

Aflată la a treia ediție a acestei manifestări județene, Ziua Cărții și a Bibliotecarului a fost sărbătorită de către elevii și profesorii școlii abrudene printr-o paletă de diverse și interesante activități. De la lecturi din scriitorii preferați, până la activități de recreare a unor opere literare, de la concursuri de cultură generală, până la redări scenice ale unor secvențe literare, activitățile i-au captivat pe copii, redându-se încrederea în ideea că destinul Cărții este nemuritor. Activitățile au culminat cu deja tradiționalul Marș al Cărții la care au participat elevii ciclului gimnazial din cadrul liceului și elevii claselor de filologie. Cu toții și-au arătat astfel susținerea pentru permanența actului lecturii în viața noastră, dovedind încă o dată că școala abrudeană trăiește sub semnul Cărții. Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în această activitate, prof. Mateiu Marius, Cimpian Bianca, Onetiu Liliana, Sicoe Angela, Ghiura Felicia,Stan Marcel, Groza Beniamin, Cira Cristian, Costea Leontin , Cioflica Mirela,Oproiu Mihaiela, Bar Alin , Mariana Bendea si nu in ultimul rand conducerii liceului d-nei director Mariana Tantos si d-nei director adj. Martin Marcela .

Bibl. Mariana Bendea

20160421_083823IMG_2428IMG_2435

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: